Delegaţie Timişoara
- 123 views
În perioada 10-14 septembrie 2013, IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” a fost gazda unei delegaţiei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara, România. Delegaţia a fost reprezentată de Marius Raica, profesor universitar, rectorul UMF "Victor Babeş", Cîmpean Anca Maria, conferenţiar universitar, Suciu Cristian, şef lucrări, Gaje Nela Puşa, asistent universitar, Ceauşu Raluca, asistent universitar - Disciplina Histologie şi citologie UMF "Victor Babeş".
Oaspeţii din România împreună cu membrii Catedrei Histologie, citologie şi embriologie de la IP USMF “Nicolae Testemiţanu” au conlucrat în cadrul proiectului bilateral “Implementarea şi rafinarea diagnosticului molecular al cancerului mamar în practica oncologică”.
Marţi, 10 septembrie, a avut loc o întrevedere la care s-a discutat despre perspectivele de colaborare, privind evaluarea internaţională, dintre cele două universităţi. În acest context, Marius Raica, profesor universitar, rectorul UMF „Victor Babeş”, a prezentat câteva aspecte cu privire la raportul de evaluare din aprilie 2013, realizat în cadrul Programului de Evaluare Instituţională, un serviciu independent oferit comunităţii academice internaţionale de către Asociaţia Universităţilor Europene (European University Association, EUA). Domnia sa a vorbit despre experienţa Universităţii în ceea ce priveşte procesul de evaluare. „Rezultatele – să ne judece posteritatea, dacă au fost bune sau rele. Important e să fie aplicabile”, a menţionat Marius Raica.
Evaluarea la UMF „Victor Babeş” a fost realizată în contextul unui program naţional, la care au participat 50 de universităţi din România, primele conform criteriilor de performanţă.
[nggallery id=24]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii