Renumiții chirurgi Leonid M. Roşali și Valeriu A. Mitiş la USMF „Nicolae Testemiţanu”
- 177 views
[page_visit_counter_md id="21425"]
În data de 10 aprilie curent, reprezentanţii Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova au avut o întrevedere cu preşedintele Institutului de Cercetări Ştiinţifice de Urgenţă în Chirurgia Pediatrică şi Traumatologie din Federaţia Rusă - profesorul Leonid Mihail Roşali şi directorul Institutului - profesorul Valeriu Afanasie Mitiş.
În cadrul întrunirii, academicianul Ion Ababii şi-a exprimat recunoştinţa faţă de distinșii oaspeţi, menţionând că „vizita renumitului chirurg - Leonid Mihail Roşali este o onoare pentru noi astăzi”. Totodată, rectorul a accentuat faptul că este o mândrie că funcţia de director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice de Urgenţă în Chirurgia Pediatrică şi Traumatologie din Federaţia Rusă o îndeplineşte în prezent absolventul Universităţii noastre, profesorul Valeriu Mitiş. La rândul său, profesorul Mitiş a spus că este mereu deschis să împărtăşească din cunoştinţele și experiențele sale colegilor din Republica Moldova. În acest context, Domnia Sa a prezentat câteva cazuri clinice foarte dificile ale unor pacienţi şi reabilitarea acestora.
În cadrul şedinţei au fost puse în discuţie mai multe subiecte, printre acestea fiind: sistemul de sănătate din ţară, insuficienţa resurselor financiare şi importanţa calificării cadrelor didactice, precum şi necesitatea unor standarde profesionale înalte. Conversând despre problemele cu care se confruntă Republica Moldova în domeniul menţionat, profesorul Leonid Mihail Roşali s-a arătat deschis pentru colaborare şi a subliniat că „pe noi ne leagă unul şi acelaşi lucru, şi anume, profesia de medic - cea care niciodată nu are graniţe”. De asemenea, profesorul Roşali a menţionat că înainte de această întâlnire a vizitat mormântul academicienei Natalia Gheorghiu, care, în opinia Domniei Sale, a fost omul și chirurgul care mereu l-a impresionat şi l-a inspirat prin devotamentul şi profesionalismul ei. „A fost mereu organizată, plină de energie şi cunoştinţe”, a adăugat faimosul chirurg.
La întrunirea cu distinșii profesori ruși a participat şi ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, precum şi prorectorii, decanii, profesori universitari, şefi de subdiviziuni și studenți ai Universităţii noastre.
[nggallery id=519]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii