”Erorile medicale au fost și vor fi…”
- 207 vues
”Să ai curajul să-ți poți analiza eroarea și să te împărtășești cu colegii” - acesta este scopul lecturilor de iarnă ”Malpraxisul în bolile profilului chirurgical, aspecte de diagnostic şi tratament. Metodologie didactică”, desfășurate zilele acestea la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.
Ion Ababii, rectorul USMF ”Nicolae Testemițanu”, a evidențiat că ”ediția curentă a lecturilor este specială prin tematică și prin prezența unui mare prieten al Basarabiei, al comunității medicale din Republica Moldova și al Universității noastre - rectorul UMF ”Gr. T. Popa”, Iași, Vasile Astărăstoae. Aceste activități științifice sunt foarte utile și de un real folos pentru medicii specialiști, cât și pentru îmbunătățirea nivelului de instruire și de acordare a asistenței medicale”.
Vladimir Hotineanu, șef catedră Chirurgie nr. 2, a menționat că în cadrul lecturilor de iarnă - 2015 se abordează o tematică complicată, grea și puțin tratată până acum, dar care nu trebuie neglijată. Vladimir Hotineanu a declarat că ”noțiunea de malpraxis trebuie înțeleasă dintr-o perspectivă triplă ca: un act medical prin prisma dreptului medical; ca o forță antisocială, ce lezează drepturile ocrotite de legea penală; ca fapte generatoare de prejudicii ce impun reparații”.
”Erorile medicale au fost și vor fi, deoarece procesul de cunoaștere a corpului uman este infinit. Dumnezeu și natura nu ne-a dat posibilitatea de a cunoaște totul despre om. Fiecare generație de medici poate să cunoască și să-și aducă aportul în procesul general de cunoaștere”, a conchis Vladimir Hotineanu.
Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iaşi, a împărtășit experiența țării sale în problemele malpraxisului medical. Profesorul a menționat că, la acest moment, legislația românească definește malpaxisul în 4 legi. În curând, însă, va fi adoptată o lege nouă, care va asigura medicilor o activitate profesională mai bună și corectă. Preşedintele a evidențiat că pentru evitarea cazurilor de malpraxis trebuie să existe o bună comunicare între medic și pacient, iar cea mai importantă este încrederea pe care o inspiră medicii pacienților.
În ultima perioadă, Colegiul Medicilor din România înregistrează o creștere a cazurilor reclamate privind malpraxisul. Doar 8 la sută dintre acestea au fost calificate drept tratamente incorecte sau neglijente față de pacient, celelalte având alt interes, de obicei - unul financiar. Cele mai multe, și anume 80 la sută din cazurile de malpraxis, țin de obstetrică și ginecologie, chirurgie și cardiologie.
Lecturile de iarnă au fost concepute în 2002. Majoritatea lor au fost dedicate problemelor moderne ale chirurgiei și ale întregului profil chirurgical - obstetrică și ginecologie, traumatologie, otorinolaringologie, nefrologie etc. De asemenea, o parte dintre acestea au fost consacrate personalităților notorii, care au fondat profilurile chirurgicale din Republica Moldova - Natalia Gheorghiu, Constantin Țîbîrnă, Constantin Bețișor etc.
[nggallery id=209]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii