Gestiunea timpului - o prioritate pentru mediciniștii noștri
- 167 vues
Timpul este resursa cea mai de preţ pe care o avem cu toţii la dispoziţie şi doar de noi depinde cum folosim o clipă, un minut, 24 de ore sau un an din viața noastră. Despre gestionarea timpului au vorbit și studenții Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în cadrul unui workshop, ținut în limba franceză, desfășurat în data de 17 noiembrie curent la Centrul de Reușită Universitară.
Astfel, mediciniștii au învățat cum pot să fie stăpâni pe propriul timp ca să-și organizeze mai eficient activitățile, care sunt valorile timpului, cum trebuie evitați hoții de timp, cum se întocmește o listă de priorități ș.a. Pe parcursul instruirii, tinerii au fost foarte activi, au venit cu idei creative și au discutat despre felul în care reușesc să facă față unui program foarte încărcat, care presupune atât cursuri, seminare, ore practice, cât și studiu individual.
Moderatorul workshopului, Svetlana Șișcanu a rămas impresionată de atitudinea pozitivă, de deschiderea și dorința mediciniștilor de a afla lucruri noi pentru a obține rezultate în ceea ce şi-au propus. „Deoarece volumul de învățat este foarte mare - de multe ori aceasta îi demotivează, iar din moment ce știu să-și gestioneze corect timpul, crește și motivația lor de a învăța și reușesc mai multe”, a specificat specialistul.
„Noi tot timpul vorbeam despre organizare, dar nu cunoșteam anumite metode sau tehnici de a o realiza. Acest curs ne-a răspuns la întrebări”, a declarat Andrian Vița, student în anul II la Facultatea de Medicină nr. 1, care de acum încolo va renunța la multe lucruri inutile ce îi ocupa timpul, printre care telefonul și rețelele de socializare.
La eveniment a fost prezentă și Olesea Simion, reprezentanta Antena Chișinău a Agenției Universitare a Francofoniei, care le-a oferit tinerilor diplome de participare și i-a încurajat să mai participe la astfel de acțiuni, care pe lângă faptul că le sporesc nivelul de franceză, le oferă oportunitatea de a cunoaște oameni noi și le deschide noi perspective de dezvoltare.
Cu o dorință mare de a comunica în limba franceză a venit și Mihaela Stoica, studentă în anul II la specialitatea Medicină generală. Pasiunea pentru franceză i-a fost inspirată din familie, modele fiind bunica și mama care vorbeau cu mare drag această limbă. Pentru Mihaela gestiunea timpului nu a reprezentat niciodată o problemă, dar în cadrul acestui workshop a aflat cum să-l valorifice mai mult prin prisma emoțiilor trăite. „Dacă înainte, în primul rând, îmi făceam un plan și apoi vedeam care îmi sunt prioritățile, acum voi ști întâi să îmi analizez prioritățile și după aceea să întocmesc un plan”, a menționat tânăra.
O teorie ciudată, susținută de câţiva cercetători spanioli, spune că timpul s-ar putea opri. În acel moment - totul va sta pe loc. Până atunci, să încercăm să valorificăm fiecare clipă la maximum!
[nggallery id=451]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii