Flashmob privind prevenirea cancerului de col uterin

Published: 30.01.2018

DSC_9340În Republica Moldova, în fiecare zi o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar la fiecare trei zile o persoană moare din această cauză. Potrivit statisticilor, în prezent, această maladie reprezintă a doua cauză de mortalitate, după cancerul mamar, iar aproximativ 4000 de femei trăiesc cu acest diagnostic. Totodată, specialiștii în domeniu susţin: „cancerul de col uterin este una din cele mai prevenibile forme de cancer la femei, iar vaccinarea împotriva Virusului Papilloma Uman (HPV) și screening-ul de col uterin la femeile cu vârsta de 25-61 de ani previn peste 95% din infecțiile cauzate de tipurile HPV 6,11,16 și 18”.

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova s-a alăturat unui grup de parteneri publici și privați într-o acțiune de informare a populației din țara noastră cu privire la amploarea pe care o ia această afecţiune în rândul femeilor. În acest context, astăzi, 30 ianuarie, a fost organizat un flashmob dedicat prevenirii cancerului de col uterin. Acțiunea s-a desfășurat la Aeroportul Internațional Chișinău la o oră de vârf.

DSC_9381În pași de dans, cincisprezece studenți de la universitatea noastră au informat publicul că această maladie poate fi prevenită și le-au recomandat femeilor să fie mai responsabile în ceea ce privește propria lor sănătate, să se adreseze medicului de familie pentru efectuarea testului Papanicolau o dată la trei ani și vaccinarea fetițelor cu vârsta de 10 ani anti-HPV. Totodată, mediciniștii au distribuit pliante și au discutat cu oamenii despre această problemă de sănătate. De asemenea, pe ecranele din incinta Aeroportului, la fiecare 15 minute, au fost difuzate spoturile video cu privire la prevenirea cancerului de col uterin, care au atras atenția publicului. Majoritatea doamnelor s-au arătat interesate de mesajele transmise de viitorii doctori, care au declarat că vor continua acțiunea de informare a populației și pe parcursul zilelor următoare.  

DSC_9387Flashmobul a fost realizat în contextul Săptămânii europene de prevenire a cancerului de col uterin, care se desfășoară în Republica Moldova pentru al optulea an consecutiv, anual, la sfârșitul lunii ianuarie. În 2018 campania are loc în perioada 28 ianuarie-3 februarie și accentul se pune pe prevenție, în special pe vaccinare și pe screening-ul de col uterin – măsuri ce pot reduce semnificativ riscul apariției acestei boli și depistarea în stadii incipiente.

Evenimentul a fost organizat de USMF „Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină,  Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, IMSP Institutul Oncologic, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, Asociația Internațională de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Compania Națională pentru Asigurări în Medicină, Asociația Obștească „Viața fără cancer”, Federația Europeană pentru Coloscopie, Aeroporul Internaţional Chişinău și alți parteneri.

Mai multe detalii despre Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin vedeți pe: http://usmf.md/news/saptamana-europeana-de-prevenire-a-cancerului-de-col-uterin/

Flashmob privind prevenirea cancerului de col uterin (Video)

Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin (Prezentare PowerPoint)

Cancerul de col uterin și cancerul cervical poate fi prevenit datorită vaccinării împotriva HPV (Spot video)

 

Flashmob privind prevenirea cancerului de col uterin

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii