Decernarea titlului de Associate Professor Dr. Miroslav Petrovec, Universitatea din Ljubljana, Slovenia
- vizualizări: 118
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va decerna titlul onorific Associate Professor dlui Dr. Miroslav Petrovec, șef al Institutului de Microbiologie și Imunologie, Facultatea de Medicină, Universitatea din Ljubljana, Slovenia.
Ședința solemnă va avea loc marți, 24 mai 2022, cu începere de la ora 10:00, în Sala de conferințe nr. 205, et. II, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
În încheiere, profesorul Petrovec va ține o prelegere din seria State of the Art Lectures cu tema „Changing Epidemiology of respiratory viral infections – lessons from the COVID-19 pandemic”.
Vizita profesorului Petrovec este organizată în scopul valorificării Acordului de colaborare încheiat între USMF „Nicolae Testemițanu” și Universitatea din Ljubljana, care a fost semnat în septembrie 2021 și prevede dezvoltarea cooperării în domeniul cercetării medicinei și sănătăţii publice, instruirii medicilor şi a farmaciştilor.
Colaborarea bilaterală cu Institutul de Microbiologie și Imunologie din Ljubljana, face parte din șirul de acțiuni strategice lansate și implementate de către prorectorul pentru activitate de cercetare, academicianul Stanislav Groppa, director al Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, în scopul fortificării capacităților de cercetare ale USMF „Nicolae Testemițanu”.
Dr. Miroslav Petrovec s-a născut în anul 1968 în localitatea Celje, Slovenia. În 1987 a absolvit Școala gimnazială pentru profesioniștii din domeniul sănătății. În același an a început studiile la Facultatea de Medicină a Universității din Ljubljana, pe care a absolvit-o în anul 1995. În 1999 a susținut teza de doctor în științe medicale cu tema „Epidemiologia moleculară a ehrlichiozei în Slovenia”, în care a prezentat primele cazuri de anaplasmoză la populația din Europa.
În 2003 a finalizat studiile profesionale în microbiologie clinică. În anul 2005 a fost numit șef de laborator pentru diagnosticarea infecțiilor virale la Institutul de Microbiologie și Imunologie din Ljubljana. Din 2012 a ocupat postul de șef al Catedrei de microbiologie clinică și imunologie, iar din 2014 până în prezent - director al Institutului de Microbiologie și Imunologie, fiind la al doilea mandat ca prodecan pentru dezvoltarea relațiilor profesionale la Facultatea de Medicină, Universitatea din Ljubljana.
Timp de opt ani a fost președinte al Societății Slovene de Microbiologie Clinică și Infecții Spitalicești la Societatea Medicală Slovenă.
Activitatea didactică: Dr. Miroslav Petrovec este conferențiar universitar la facultățile de Medicină, Biotehnică și Farmaceutică. Atribuțiile sale de predare implică prelegeri la specialitatea Microbiologie pentru studenții facultăţilor: Medicină, Nursing, Medicină Dentară, Microbiologie, Științe Farmaceutice și Biomedicină. În anul 2014 a primit premiul „Lavrič”, fiind desemnat cel mai bun lector al anului la Facultatea de Medicină. De asemenea, este activ în programe postuniversitare și prelegeri într-un proiect comun cu Universitatea Tehnică din Zurich, Elveția, dezvoltând un curs pentru radiofarmaciști.
Cercetare: Implicarea sa în cercetare a început la Institutul de Patologie din perioada studenției. În calitate de student la Medicină a primit cea mai înaltă distincție a Universității - „Premiul Prešeren”, pentru realizările sale în cercetare și pentru activitatea experimentală în domeniul biologiei tumorale „Tumora de ascită Ehrlich pe modelul șoarecilor”. Din 1995 cercetările sale s-au concentrat în principal pe infecțiile transmise de căpușe, iar în 2006 a început cercetările în infecțiile virale respiratorii. De asemenea, a realizat cercetări în calitate de cercetător invitat la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention /CDC) din orașul Atlanta, Spitalul de Copii din St. Louis, SUA. În anul 2000 a lucrat două luni în regiunea Kosovo, în calitate de consultant al Organizației Mondiale a Sănătății pentru eradicarea epidemiei de febră hemoragică „Crimeea-Congo”.
Până în prezent a publicat peste 80 de lucrări în reviste indexate în baza de date SCI (Science Citation Indexed) și este coautor și recenzent a mai multor cărți.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii