Act de caritate pentru copiii internați la Institutul Oncologic

Publicat: 05.01.2018

IMG_6353Două studente de la Facultatea de Medicină nr. 2 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au organizat în ajunul sărbătorilor de iarnă un act de caritate pentru copiii internați în Secția de hematologie a Institutului Oncologic din Chișinău. Ana Maria Belov și Sally Mahroom, studente în anul II, gr. 1652, Facultatea de Medicină nr. 2, au făcut un apel către colegii de grupă - studenți internaționali, care pe parcursul a trei zile s-au mobilizat și au colectat bani pentru această cauză nobilă. Din suma adunată au fost procurate hârtie colorată, creioane, carioci, jocuri de dezvoltare personală ș.a.

Medicinista Sally Mahroom ne-a relatat cum a pornit această inițiativă: „Cu câteva zile înainte de Crăciun, ne-am gândit cu Ana-Maria cum am putea să aducem zâmbete pe feţele copiilor din Republica Moldova. După ce am discutat am decis să colectăm bani pentru a le cumpăra copiilor internaţi la Institutul Oncologic câteva daruri, în speranţa ca ei să simtă spiritul Crăciunului, să uite un pic de durere și de suferinţă şi să-i facem să zâmbească. Datorită faptului că sunt membră a Asociaţiei Studenţilor și Rezidenților în Medicină, am reușit să-i motivez pe colegii mei, iar la anul viitor sper să participăm cât mai mulţi la astfel de proiecte, să aducem bucurie pe feţele copiilor”.

IMG_6348Ana-Maria Belov participă la acțiuni de acest gen încă din perioada liceului. Tânăra spune că nimic nu se compară cu zâmbetul unui copil fericit, care, în ciuda durerii și a bolii cu care luptă, se bucură de o îmbrățișare și de un mic cadou, oferit în semn de încurajare.

Cu același entuziasm a participat la actul de caritate și Eduard Khabarov, student în anul II, originar din Israel, care a contribuit mult la colectarea donațiilor de la colegi și la procurarea celor necesare. Tânărul a realizat astfel de acțiuni și în țara sa de baștină și consideră că în așa mod poate fi adusă o rază de căldură în sufletul acestor copii suferinzi.

[nggallery id=661]

 

Act de caritate pentru copiii internați la Institutul Oncologic

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii