”Împarte o carte - Împarte sănătate”

Publicat: 02.12.2014

kids-readingCu prilejul sărbătorilor de iarnă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” organizează campania ”Împarte o carte - Împarte sănătate”. Astfel, membrii comunității universitare sunt îndemnați să doneze cărți pentru copiii care petrec, din motive de sănătate, o perioadă mai îndelungată în spital. Poveștile, poeziile și povestirile sunt cele care pot aduce culoare în viața celor mici, și-i pot ajuta să se facă bine într-un timp mai scurt.

 

Campania de colectare a cărților se va desfășura între 2-23 decembrie, perioadă în care salariații Universității, studenții și rezidenții sunt rugați să ofere cărți de povești, de poezii, de colorat (noi sau din biblioteca personală), potrivite pentru copii de diferte vârste (3-16 ani).

 

În data de 24 decembrie, cărțile vor ajunge la copiii internați în Spitalul Clinic Municipal pentru Copii ”Valentin Ignatenco” din Chișinău.

 

Cărțile pot fi aduse la următoarele puncte de colectare:

  1. Centru - Blocul didactic central, et. I (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165)

  • Serviciul comunicare și relații publice,  bir. 117;

  • Centrul de Informare Infomedica nr. 1, bir. 112.

 

  1. Mălina Mică - Biblioteca Științifică Medicală

  • Centrul de Informare Infomedica nr. 2  (Blocul de studii nr. 2, et. III, str. Mălina Mică, 66)

  • Centrul de Informare Infomedica nr. 3 (Spitalul Clinic Republican, et. III, str. N. Testemițanu, 27,)

Îndemnăm toți doritorii să se alăture campaniei de donare a cărților pentru că, în așa fel, putem contribui la dezvoltarea micuților, iar lectura îi poate ajuta să se însănătoșească cât mai curând.

 

Împarte o carte - Împarte sănătate!

 
”Împarte o carte -  Împarte sănătate”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii