Investigațiile genetice în medicina personalizată
- vizualizări: 167
Medicina personalizată, cunoscută și ca medicina integrată, reprezintă unul dintre cele mai moderne domenii din sistemul medical. În ultima perioadă, mai multe organizații internaționale printre care și Consiliul Europei au dispus educarea, formarea și dezvoltarea profesională continuă a specialiștilor și a teoreticienilor în medicina personalizată, astfel că în ultima vreme se vorbește tot mai frecvent despre teste avansate în medicina genomică.
Investigațiile genetice în medicina personalizată au fost abordate în cadrul unei conferințe științifice, desfășurată în zilele de 27 și 28 aprilie, unde, în premieră, a fost lansat și testul ADN personalizat în Republica Moldova. La manifestare au participat specialiști în genetică medicală și medicină de laborator, biochimie și biotehnologie, medicina personalizată ș.a.
Evenimentul a fost deschis de Boris Gîlcă, dr. șt. med., director medical al Laboratorului Medical „Invitro Diagnostics”, care a făcut o incursiune în dezvoltarea medicinei personalizate atât pe glob, cât și în țara noastră. Expertul a făcut referire la realizările obținute până acum, dar și la persoanele care au contribuit la dezvoltarea școlii de genetică medicală în Republica Moldova, printre care: deputatul Valentina Stratan, academicianul Stanislav Groppa, profesorii Ghenadie Curocichin și Nicolae Delev, dr. Victoria Sacară ș.a.
Rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu”, profesorul Ion Ababii a salutat ideea organizării acestui eveniment în instituția noastră, menționând că comunitatea universitară este receptivă și deschisă spre tot ce este nou în domeniul sănătății. Rectorul și-a exprimat speranța că în cadrul reuniunii profesionale vor fi abordate atât aspectele implementării conceptului de personalizare în practica medicală, cât și problemele ce țin de informarea publicului larg și participarea pacienților în luarea deciziilor informate cu privire la opțiunile de diagnostic, tratament și profilaxie.
Cu un cuvânt de salut a venit și vicepreședintele Comisiei parlamentare Protectie Socială, Sănătate și Familie, Valentina Stratan, șefa Laboratorului Științific Imunogenetic, care a dat asigurări că va mobiliza toți factorii de decizie și responsabilii de dezvoltarea bazei legislative pentru a crea contextul normativ în realizarea studiilor și cercetărilor în domeniul medicinei personalizate.
Despre politicile Ministerului Sănătății a vorbit viceministrul Liliana Iașan, care a afirmat că instituția pe care o reprezintă susține și oferă suport în dezvoltarea educației medicale continue, în special a domeniilor noi de activitate, care vin să faciliteze implementarea reformelor în sistemul național de sănătate.
La manifestare au fost prezenți și oaspeți din Moscova care au împărtășit din experiența acumulată în domeniul medicinei personalizate în Federația Rusă: dr. Irina Jegulina, director al Centrului de Genetică și Medicină Personalizată „Atlas”; dr. Vladislav Mileiko, conducător al Centrului „Oncodiagnostica Atlas”; dr. Alexandr Karasiov, expert în sănătate publică și diagnosticul de laborator clinic.
Manifestarea a fost organizată de Laboratorul Medical „Invitro Diagnostics”, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, IMSP Institutul Oncologic și Compania Atlas Biomed Group din Moscova, Rusia.
Testul ADN personalizat reprezintă un pașaport genetic al organismului care depistează predispoziția către afecțiunile de sănătate, totodată folosește interpretarea profilului genetic în domenii precum: controlul greutății, nutriția optimă, sportul de performanță și exercițiile fizice.
Testul ADN personalizat este important pentru un stil de viață sănătos, care poate neutraliza multe predispoziții genetice. Datorită tehnologiilor avansate, astăzi este posibil de testat genele care vă pot predispune către anumite boli. Acesta poate oferi informații, iar în baza rezultatelor poate fi dezvoltat un program special de reducere semnificativă a riscului îmbolnăvirii - un program care o să vă mențină sănătos!
[nggallery id=531]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii