Managementul bolilor gastrologice funcționale
- vizualizări: 327
Disciplina de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicină Internă a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a organizat, în data de 28 aprilie curent, o conferință științifică cu genericul - Actualități în managementul bolilor gastrologice funcționale. Criteriile Roma IV.
Conferinţa a întrunit peste 80 de participanţi şi a fost deschisă de Eugen Tcaciuc, șeful Disciplinei de gastroenterologie, care a menţionat importanţa familiarizării cu noile criterii Roma IV - un ghid practic ce conține principiile de diagnostic și tratament ale bolilor gastrologice funcționale.
Invitatul special al evenimentului a fost profesorul universitar Carmen Fierbințeanu-Bratisevici, șefa Secției de gastroenterologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență din București, România, care a venit cu o prezentare privind mecanismul patogenic al sindromului de intestin iritabil. De asemenea, expertul ne-a relatat că, clasificarea criterilor Roma IV include câteva diferențe ale bolilor gastrologice funcționale și anume există o categorie de boli funcționale intestinale nespecifice, una dintre ele fiind sindromul de intestin iritabil. Potrivit profesorului, sindromul dat asociază tulburări de tranzit, care pot fi predominate de diaree sau constipație, fie forma mixtă a acestora sau o formă în care tulburările nu sunt sistematizate, iar acestea fiind numite - sindrom de intestin iritabil nespecificat. „În toate aceste cazuri, elementul comun este durerile abdominale”, a specificat profesorul universitar Carmen Fierbințeanu-Bratisevici.
O altă temă abordată a cuprins dereglările funcţionale intestinale care sunt caracterizate prin predominarea simptomelor de durere, balonare, distensie şi/sau dereglări de scaun. În acest sens, unul dintre specialiștii principali în patologia intestinului din Republica Moldova, profesorul Svetlana Ţurcan, a prezentat publicului criteriile de bază în acest sens. „Pentru orice patologie funcţională, prima caracteristică este confirmarea evoluţiei cronice”, a specificat specialistul.
În cadrul conferinţei au fost discutate şi aspecte privind patologiile funcționale ale tractuluidigestiv superior și cele ale intestinului conform specificațiilor Roma IV.
Menţionăm că, criteriile Roma IV au fost prezentate la Digestive Disease Week 2016 şi publicate în revista Gastroenterology.
[nggallery id=530]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii