Studenții din Kazahstan impresionați de USMF ,,Nicolae Testemițanu’’
- vizualizări: 125
Cei 15 studenți din anul IV și V de la Universitatea de Stat de Medicină din Karaganda, Republica Kazahstan, care s-au aflat pentru un stagiu la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au luat cu ei acasă cele mai frumoase impresii. Și asta grație faptului că au reușit să cunoască îndeaproape cum este viața de student la Universitatea noastră.
Plini de entuziasm și foarte recunoscători pentru cunoștințele acumulate aici, tinerii au vorbit în termenii cei mai pozitivi despre cursurile pe care le-au frecventat, despre orele de teorie foarte captivante, și despre practica făcută aici, menționând că studiile la Universitatea noastră se fac la cel mai înalt nivel, iar comunicarea profesor-student este una demnă de admirație. Mediciniștii din Kazahstan au apreciat condițiile foarte bune de studiu, în special sălile dotate cu echipament modern și centrele ultra performante, cum este Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală. Au remarcat multe aspecte pozitive inclusiv în procesul de evaluare al studenților și s-au declarat pentru metoda examenelor susținute la finele semestrului și nu la sfârșit de an, cum se practică la ei.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întrevederi cu administrația Universității, care a avut loc luni, 26 decembrie. În acest context, oaspeții de la Universitatea de Stat de Medicină din Karaganda au adresat un mare Mulțumesc rectorului Ion Ababii, prorectorului Olga Cernețchi, șefului Departamentului Didactic, Lilian Șaptefrați și Virginei Șalaru, prodecan la Facultatea de Medicină nr. 1, pe care o consideră mama lor din Republica Moldova pentru facilitarea acestui schimb de experiență.
La finele stagiului, început în 3 septembrie curent, tinerii s-au arătat deschiși pentru extinderea acestei mobilități, inclusiv și pentru mediciniștii noștri. Pe parcursul celor peste trei luni petrecute la USMF „Nicolae Testemițanu”, studenții din anul IV au frecventat disciplinele alături de colegii din grupele ruse, cu excepția ftiziopulmonologiei și oftalmologiei - module organizate în special pentru ei. Cei din anul V au beneficiat de un stagiu clinic în domeniul medicinei de urgență și a medicinei de familie, care a inclus și pregătirea la disciplina obstetrică și ginecologie. Atât instruirile, cât și evaluarea cunoștințelor s-au desfășurat la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală. Pe durata mobilității au beneficiat de resursele Bibliotecii Științifice Medicale, au practicat sportul în Complexul sportiv universitar.
Mediciniștii din Kazahstan au fost cât se poate de activi pentru a beneficia la maxim de oportunitățile oferite de Universitatea noastră. Aceștia au participat la Conferința științifică anuală organizată de Zilele Universității, în perioada 18-21 octombrie 2016. De Ziua Internațională a Studenților, doi dintre tinerii din Karaganda au decis să-și măsoare forțele în cadrul competiției Trânta intrauniversitară. Totodată, la finele lunii noiembrie, două studente au organizat o masă rotundă pentru medicinistele noastre, unde le-au împărtășit din experiențele lor privind activitatea extracurriculară, inclusiv clubul Akjunis din care fac parte doar femei.
Deși au o altă cultură, o altă religie și poate valori diferite, tinerii din Kazahstan s-au integrat foarte bine la Universitatea noastră, unde au avut parte și de un program socio-cultural foarte activ, care le-a lăsat impresii frumoase despre orașul Chișinău, dar și despre cum este îmbinat procesul de studii cu activitatea extracurriculară, sportul și distracția. De curând, au participat și la Gala Studenților Laureați, 2016, unde au simțit din plin atmosfera sărbătorilor de iarnă.
Menționăm că mobilitatea a fost organizată în baza acordului de colaborare semnat încă în anul 2014, între USMF „Nicolae Testemițanu’’ și Universitatea de Stat de Medicină din Karaganda, Republica Kazahstan.
[nggallery id=462]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii