Rectorul Agenției Universitare a Francofoniei în vizită la USMF „Nicolae Testemiţanu”
- 1 просмотр
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a fost vizitată, în data de 13 martie curent, de Jean-Paul de Gaudemar, rectorul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), Mohamed Ketata, director regional Europa Centrală şi Orientală și Roxana Țurcanu, responsabil Antena AUF din Chişinău. Oaspeții au avut o întrevedere cu rectorul Ion Ababii și cu alți reprezentanți ai administrației, la care au participat și cercetători, studenți și rezidenți - beneficiarii unor stagii în spitalele din Franța.
În cadrul vizitei au fost puse în discuție principalele direcții de colaborare între USMF „Nicolae Testemiţanu” și instituțiile din rețeaua AUF. Rectorul Ion Ababii le-a povestit reprezentanților AUF despre activitățile pe care se axează în prezent instituția noastră, inclusiv prerogativa de a crea un spital universitar care să corespundă celor mai înalte standarde. În acest context, Jean-Paul de Gaudemar s-a arătat cointeresat de această inițiativă și a dat asigurări că va sprijini Universitatea noastră, în special prin delegarea unor experți care ar ajuta la crearea structurii spitalului.
La rândul lor, tinerii care au desfășurat stagii în Franța au împărtășit din impresiile lor. Ion Artene, student în anul V, s-a aflat timp de o lună la Centre Hospitaliere Universitaire (CHU) d’Angers, unde a studiat Neurochirurgia; rezidenta Marcela Sultan a desfășurat un stagiu în Reumatologie la CHU din Nantes; iar doctoranda Victoria Bobeică a realizat trei stagii prin intermediul acestui program: la Marseille, Bruxelles și Cluj. Cu toții au relatat cu entuziasm despre experiența obținută în aceste centre, despre deschiderea și ospitalitatea franceză, dar și despre practica desfășurată la patul bolnavului.
Profesorul universitar Adrian Belîi de la Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg” și Tudor Beșleagă, conferențiar universitar la Catedra de fiziologie a omului și biofizică au realizat teze în cotutelă și diverse proiecte științifice cu universități membre AUF. Adrian Belîi a însoțit prima grupă francofonă în anul 2004 la CHU d’Angers, când au fost stabilite primele relații de colaborare, iar în următorul an a aplicat la o bursă de cercetare pe o perioadă de 3 ani. În rezultat, a realizat teza de doctor în științe medicale și a obținut Atestarea de Formare Specializată Aprofundată în Anestezie și Reanimatologie Chirurgicală. Între timp, a participat la cursuri de biostatistică și terapia durerii, a dezvoltat proiecte paralele, cum ar fi fondarea Societății pentru Studiul și Combaterea Durerii, iar împreună cu o echipă mixtă franco-americană a publicat lucrarea Managementul Durerii Postoperatorii. Cu susținerea unui profesor din Franța, profesorul Belîi a fost înaintat ca membru al Comitetului European de Educare în Anestezie, pe care îl reprezintă deja de 10 ani în Republica Moldova.
O altă problemă abordată în cadrul ședinței a fost migrația tinerilor specialiști, iar conducătorii celor două instituții au căzut de acord ca mediciniștii care fac stagii practice în instituțiile membre AUF - să revină în țara de baștină.
De altfel, directorul regional Europa Centrală şi Orientală Mohamed Ketata a afirmat că în acest an Universitatea noastră va beneficia de cele mai multe burse de stagii în Franța, iar durata acestora va fi extinsă până la 4 luni, privilegiu acordat grație excelenței de care dă dovadă USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Reprezentanții AUF au rămas profund impresionaţi de condițiile de studiu și de practică oferite de Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, pe care au avut ocazia să-l viziteze.
Menționăm că în prezent AUF este preocupată de crearea unui program de formare a meseriilor de profil medical. Până în prezent de programele AUF au beneficiat cca 600 de bursieri.
[nggallery id=495]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii